Poezii despre Viaţă:

Am așteptat să mă suni
în zilele fără soț
până s-a făcut seară
și au început zilele cu soț

Sensul
...
N-aș vrea să spun ce, sau cum sunt.
Despre astea, niciun cuvânt

De-o fi să plec
...
De-o fi să plec, aș vrea să mă risipesc într-o pădure
Printre frunzele înghesuite ale copacilor obosiți

Se lasă lin pe umeri, agale, bucla ceții,
Țesând cu ea, albastră, lumina strecurată.
Discret, își scoate-n lume cămașa frumuseții,
Punând în ochiul zilei culoarea preferată.

Mica lumină
Din noaptea fără stele
A minții noastre.

Să stăm înc-o clipă aici:
Sunt stâncile albe şi calde
Scoicile-întregi sunt doar mici
Şi-absurdul pare departe.

”O tempora, o mores”!
...
Sunteți tineri și puternici
Recunosc, e vremea voastră,

Pretextul
...
Mă-ntreb insistent: să-ncerc a lansa
O carte dintre cele scrise de mine?

La terasa amurgirii, infinitul meu bizar
Mă intreabă cu iubire de prezentul abisal.
Dramaturg al ființării, îmi vorbește rar și plin,
E portocalie zarea, soarele se varsă-n vin,

Stau închis intr-o lume
în care propriile mele întrebări
se lovesc de pereți tulburi
și sună întotdeauna a gol