Poezii despre Viaţă:

Tăcerea ta m-alungă. Parcă ești
străinul ce se-nchide-ntr-o cetate.
De ce să bat la porți să mă primești
când porțile par toate încuiate?

Eu...cu mine

Draperii de somn diverg spre absenteism
și valetul de serviciu al propriului castel

*dioptrii cancerigene*

mă tulbură lumina
când îmi vorbește
cataracta din ochiul nopții lăcrimează
... durerile îmi trec peste piept

Precum Eminescu eşti
frate Grigore Vieru
stâlp al slovei româneşti
loc pe unde vine cerul

Rețeta garantată pentru a-mi termina poemul
ar fi melancolia Fericirea de-a vă face varză
orice speranță Dacă sunteți triste totul e OK
Autoportretul vă aparține V-am scris nu pentru

*între oglindă și mine*

Nemuritori

Secerişul înserării taie orele-nspre noapte
Şi din pupa de minute se succed consecutiv

*ceea ce dintotdeauna suntem*

Tăcerea îți scrie deja postumele poete

Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE