Poezii despre Viaţă:

Plânge inima unui soldat de plumb
S-a copt
Porumbul din porumb
M-am copt la umbra lui si tac

O stea pe cerul nopții
Își plânge raza ei
În ochii mari, scântei
Par' lacrimile sorții

Aici, steaua albastră
Îmi sucește mintea, vămi și vapoare
Mă dor rănile lipsite de soare
E vina voastră

Lipesc ceasul de talpa mea crăpată de umblet
Prin lumea asta plină de râs și de scâncet
Și-mi ticăie praful strâns pe călcâiul dureros,
Fire de gânduri se desprind, cad pe drum, sângeros…

- I -
În aşteptare
La orizont unde cerul vâsleşte
Răsăritul trudeşte neostoit,

Pe unde frunza-i ruginie
am trecut eu
la braț cu toamna

Nu am ştiut ce-nseamnă libertate,
Dar într-o zi, am auzit cuvântul.
Credeam atunci că s-a făcut dreptate,
Dar ne-am trezit totuna cu pământul.

noapte de noapte mă uit
spre fereastra
unui tren
ce n-a oprit de multă vreme

Pe când iubirea toamnei creste
Un Everest din frunze, mii
Văd chipul tău pe la ferestre
Parcă mă-ntrebi, nu vii?

Un respect negru
Pe calea morților ce-s vii
Înger integru
Decedat