Poezii despre Viaţă:

TREPTE
Dincolo de mersul lânos al tãcerii,
tentaculele cuvintelor
îmi absorb viaţa

De-ar fi să-mi crească în neștire aripi pe umerii de foc,
tot n-aș putea să zbor din mine, din iadul ce mă ține-n loc,
pământul m-a cuprins în brațe, și trupul meu e doar pământ,
cu cât privesc mai sus, îmi pare că sunt o piatră pe mormânt,

-Stii ceva ? Mai taci din gura !
Iar incepi sa te jelesti..
Ca e tot o aventura,
Si pe coate te julesti.

Dimineața a devenit tot mai fragilă,
Coboară încet treapta visului către ziuă.
Îi sângerează timpul care îi bate în piept
Când repede spre amurg, când către zori prea încet.

Vine o vreme
oare
care
te lasă rătăcit în uitare

FABULĂ PENTRU CIORI


O Coni-cioară albă,

cum se joacă fetița
în lumea cuvintelor
stie doar mama si poetul
zugrăvit la intrare

am voie să iubesc iluzia
pe care voi o strângeți în braţe
ca pe-o femeie îndrăgostită de vin
escaladând formele iubirii

Am fost miri pe-altar de astre, înfiați de nopți flămânde
Ce ne devorau iubirea în foc alb de zei cernut,
Am fost marea, am fost briza, am fost bărci plutind pe unde,
Am fost țărmuri, am fost valuri ce puneau pe trup sărut.

DISTINCȚIE


În viața noastră!