Poezii despre Viaţă:

Secunda aceea nefastă în care ți-am întâlnit
Neliniștea, s-a spart
Și am rămas, eu pe puntea îngustă de timp,
Tu pe celălalt mal.

e vântul ce-mi sopteste
o poezie tristă
ecoul ei sfârseste
la tine în batistă

Și Eminescu trăiește în noi...
De viața e cu soare sau cu ploi,
Tânjește inima la plopii- nalți
Și flori albastre ai vrea să încalți!

VELEAT

Viață, viață,
cu veleatul tău

când privesc în ochii
clipelor
îmi înţeleg rostul
de bunăvoie și nesilită de mine

Sunt tăceri cuprinse de emoții vii
când privirea-ți spune tot ce vrei să știi,
este-un sacrilegiu să vorbești atunci,
ancora iubirii spre o stea arunci.

lumina aceea
pe care numai tu o vedeai
o simțeam cum se infiltrează peste tot
înflorind apoi din lemnul crăpat

La ce-am mai cugeta când viața este dusă
Când nu mai este vlagă în inimă nici zel
Când flacăra de gânduri este demult apusă
Și n-a rămas nici visul demonic și rebel?

Când Divinul ne iubește,
Nimeni nu ne umilește!
Când Divinul e cu tine,
Lucrurile merg spre bine!

Au împușcat-o fără milă
La gura de vărsare-n deltă,
I-au dărâmat făptura zveltă,
Ce zace-acum sub o şenilă.