Poezii despre Viaţă:

Idolatrie
...
Când le apare idolul pe scenă
Încep să zbiere ca niște apucați,

Doi poeți cu foame de mare inspirație,
Își măsoară versul cu blândă rivalitate.
Pe dovleacul scobit cresc umbre de creație
Și fiece zâmbet arde cu intensitate.

Final de capitol
..
Să se bucure cei cărora le sunt povară,
Cei cărora v-a fost greu că m-ajutați,

Dorința
...
Când rănile atât de tare dor,
M-auzi Doamne? Vreau să mor

Sub cerul plin de stele ne pierdem amândoi,
Și timpul se oprește în visele din noi.
În inimă se-aprinde cu fiecare pas
Iubirea noastră vie din tot ce-a mai rămas.

Către Nimeni

Îți place să-ți bați joc de mine?
Bate-ți dar, nu am ce-ți face,

Un murmur dulce se aude-n noapte
Și-un chicot îl mai simt în al meu suflet
În orele târzii din miazănoapte
Am obosit în vis de-atâta umblet.

Va veni o zi, când mă voi topi,
ca un fulg grăbit, spre un cer sporit.
Va veni un ceas, când lacrimi pe-obraz,
îndoind perdeaua, mi-or topi lin neaua.

Sub umbra rece iarăși cade ploaia,
Și-alunec printre stelele din drum,
Mă războiesc cu versul și cu foaia
Și cânt mereu în poezia mea de-acum.

Sâmburi
Mă întreb cât din tine este cu mine
atunci când suntem unul cu altul,
unul în altul ca o cheie într-o ușă.