Teodor dume - creaţii proprii
- pădurea de alb
în lăuntrul meu e o pădure de mesteceni
o mare de alb pe care
nimeni nu o revendică
dimineața
- Fotografia în formă de inimă
când m-am privit ultima oară
lipsea ceva din mine
sub cicatricea aceea
rămasă acolo
- jumătatea de cer
luasem cu mine creioanele de colorat
și ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
- imaginile în care mă caut...
mama
s-a dus să adune câteva ierburi
să le așeze în mănunchi
sub grindă
- mamei, plecată în lumea fără timp
mamei, plecată în lumea fără timp
copilul din mine agită cerul şi plânge
cu mâinile lui desenează pe cer
- Faţă în faţă cu mine
azi stau faţă în faţă cu mine
pentru a-mi putea da seama
cât sunt adevăr
cât minciună şi
- doamne, de ce nu mai am timp...
acolo unde am vrut să ajung
şi nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
- poate ultimul dar
ştiu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi
- în infinitul infinitului cu umbre, doar eu
norii apasă verdele din iarbă cum
rotunjimea copacilor
umbra
nu ştiu câtă tristeţe poate fi
- moarte, tu n-ai nume de Om
(scris pe patul de spital,aprilie 2018,Oradea)
mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic

Distribuie acest autor: