Teodor dume - creaţii proprii
- şi totuşi un motiv
pe stradă la muncă sau acasă sub duş
peste tot acolo unde mizeria se
ascunde în golurile din viaţă
mă urmăreşte o amorţeală
- puţinul din adolescentul din mine a rămas acolo
deşi ştiu că viaţa începe de aici şi
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
- Om bun
Ca o candelă în biserica
de lut
este trupul meu
care pâlpâie
- peronul de pe partea stângă
de la o vreme începe să mă doară rău spatele
la ora când cocoşii echilibrează noaptea
tresar îmi rotesc ochii prin cameră
cobor din pat şi ca un ultim gest
- oraşul din mine noaptea între gesturi
ochii infectaţi de priviri bănuitoare dormitează
în jurul depoului din mine
nu sunt fericit
paşii obosiţi de noroiul care îmi adoarme
- câteodată şi Dumnezeu rămâne singur
stau în mijlocul unei lumânări aprinse
şi tremur
în tot acest timp întunericul
iese din mine ca dintr-un chip
- cu mâna pe clanţa de la uşa morţii
azi m-am gândit să-mi
provoc moartea
dezbrăcat de orice sentiment
muşc din viaţă ca dintr-un colţ de pâine
- decembrie se repetă
tata a murit într-o noapte de joi spre vineri
aerul greu amplifica teama
sub cerul atât de rece şi negru
- femeia cod
nu-mi pasă
chiar nu-mi pasă cât durează o amintire
nu-mi pasă nici cât durează o rază
lumina ei se descompune în urmele de
- din inima mea a evadat o lacrimă
niciun simptom şi nicio durere
căzută în mine şi zdrobindu-se ca o piatră
liniştea imortalizează tot ceea ce am fost

Distribuie acest autor: