Teodor dume - creaţii proprii
- dorinţă de Crăciun
aveam încredere oarbă în oameni
iubeam florile pisicile şi câinii
iubeam zborul şi ferestrele
deschise larg
- oamenii mint în genunchi
încerc să înţeleg de ce
se pleacă mereu
în ziua în care Dumnezeu
coboară printre oameni şi plânge
- clipa în care am vrut să o strig pe mama
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
- decembrie se repetă
tata a murit într-o noapte de joi spre vineri
aerul greu amplifica teama
sub cerul atât de rece şi negru
- inscripţia de pe nume
când m-am uitat în oglindă
l-am văzut pe Dumnezeu plângând
împrejur nimeni
nici chiar eu
- poate ultimul dar...
ştiu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi
- O altă ipostază (mamei plecată în lumea fără timp)
copilul din mine agită cerul şi plânge
cu mâinile lui desenează pe cer
un Dumnezeu tânăr
există o relaţie între ei
- mă scurg...
mai am o viaţă cea netrăită
nici măcar nu ştiu ce
am fost sau
ce aş putea fi
- ...şi a fost duminică
când m-am trezit era dimineaţă
îmi amintesc
o mare de oameni
se îndestulau din lumina
- aşa am păcălit moartea
în tot ceea ce am scris nu ştiu dacă
am scris cartea cărţilor
ştiu doar că
am scris adevărata poezie a lumii

Distribuie acest autor: