Ina M. - creaţii proprii

Am cârpit şosetele timpului
Şi i-am dat cu cremă pantofii;
I-am spus să-i mai dea răgaz trupului
Până se pun de acord filosofii:

Am să rup odată lanţul care viaţa mi l-a dat
Şi pe care mii de zile, ploaia-n lacrimi l-a udat,
Sclav al zilelor ce-s duse în tradiţii de demult,
Prizonier în lanţ sunt, vise doar în somn vin cu tumult!

E târziu şi plouă-ncet
Iar pe-acoperiş, discret,
Se aude-n ropot ploaia
Care-a stins încet văpaia

Cât aş vrea, când plouă des şi mult,
Să pot oamenilor să le ascult
Gândurile şi să văd în suflet
Iar apoi cu trăsnete şi vuiet

Pierd nopţile cu poezii
Fiindcă în mine tu învii
Acele amintiri scăldate
De versurile puse-n șoapte!

Fiindcă mult îmi place
În locul cu pace,
Mă intorc mereu
Unde nu mi-e greu...

Trecut-au anii şi m-apasă dorul
De timpul când pentru bunici,odorul
Era fetiţa care zâmbea mereu
Şi ei spuneau că râde Dumnezeu.

În pădurea de pe deal
Mi-au oprit un loc în stal
Mierlele şi ciocârlia
Ca să le-ascult rapsodia.

În seara caldă pătrunde prin fereastră
Parfum de flori de tei venit din curtea noastră;
Somnoroase păsărele se strâng pe crengi,
Se-aud pe drum vreo două sau trei tălăngi.

Când intru ud în mânăstire
Pun doar un gând în răstignire
Pe-altarul trunchiului brăzdat
De taina ce nu s-a-nchinat.