Ina M. - creaţii proprii

Ina M.Am încredere în Dumnezeu, ca forţă divină, El mă călăuzeşte în tot ceea ce fac!

- - - - - - - - - - -

Distribuie acest autor:

  • Cu timpul, pe drumul Luminii

    Am cârpit şosetele timpului
    Şi i-am dat cu cremă pantofii;
    I-am spus să-i mai dea răgaz trupului
    Până se pun de acord filosofii:

  • Lanţul vieţii

    Am să rup odată lanţul care viaţa mi l-a dat
    Şi pe care mii de zile, ploaia-n lacrimi l-a udat,
    Sclav al zilelor ce-s duse în tradiţii de demult,
    Prizonier în lanţ sunt, vise doar în somn vin cu tumult!

  • Când ploaia bate-n geam

    E târziu şi plouă-ncet
    Iar pe-acoperiş, discret,
    Se aude-n ropot ploaia
    Care-a stins încet văpaia

  • Cât aş vrea...

    Cât aş vrea, când plouă des şi mult,
    Să pot oamenilor să le ascult
    Gândurile şi să văd în suflet
    Iar apoi cu trăsnete şi vuiet

  • Mireasma nopţilor de altădată

    Pierd nopţile cu poezii
    Fiindcă în mine tu învii
    Acele amintiri scăldate
    De versurile puse-n șoapte!

  • într-un loc cu pace

    Fiindcă mult îmi place
    În locul cu pace,
    Mă intorc mereu
    Unde nu mi-e greu...

  • Trecut-au anii...

    Trecut-au anii şi m-apasă dorul
    De timpul când pentru bunici,odorul
    Era fetiţa care zâmbea mereu
    Şi ei spuneau că râde Dumnezeu.

  • Fluturele

    În pădurea de pe deal
    Mi-au oprit un loc în stal
    Mierlele şi ciocârlia
    Ca să le-ascult rapsodia.

  • O seară cu Eminescu

    În seara caldă pătrunde prin fereastră
    Parfum de flori de tei venit din curtea noastră;
    Somnoroase păsărele se strâng pe crengi,
    Se-aud pe drum vreo două sau trei tălăngi.

  • Mireasma teiului

    Când intru ud în mânăstire
    Pun doar un gând în răstignire
    Pe-altarul trunchiului brăzdat
    De taina ce nu s-a-nchinat.