Ina M. - creaţii proprii

Într-o duminică, atunci când crezi că poţi,
Nu mai lăsa timpul să-nvârtă a lui roţi;
Priveşte în oglinda inimii tale
Să-ţi afli a veţii neumblată cale.

Pune-mi în păr ghiocei de fulgi-de-zăpadă, iarnă
Și strânge-mă-n brațele vijeliei de ninsori...
Miezul fierbinte al sufletului călător
Ține cald învelișul ființei mele!

Bate toaca lung în gând...
Frunze-lănci de salcie
N-aş mai vrea s-ascult nicicând,
Tristeţea e vie,

Cenuşiul printre pleoapele de vise pline
Este coborât de nori ce s-au pus cortine.
În noiembrie, trezită parcă prea devreme,
Greu accept de dimineaţă o astfel de vreme!

Frunză, frunză, frunză, frunză...
Tu îmi eşti în toamnă muză
Şi îmi prind de tine gândul,
Mă alinţi ca apa prundul

În noaptea nu prea rece, chiar de-i toamnă,
O nostalgie blândă peste-o doamnă
Coboară…o cuprinde-n văl de ceaţă
Şi-i pune picături de-argint pe faţă.

Mă laşi să te visez la noapte?
Mă laşi să-ţi spun plăcute şoapte
Din visul meu în visul tău,
Să-ţi spun că dragostea mereu

Un om care-a trecut prin viață
Cu greutăți, ce-i sunt pe față
Trecute cu brazde de lacrimi,
Și-a petrecut sufletu-n patimi.

Liniştea a coborât ca o ceață deasă într-o seară de toamnă
Şi felinarele aleilor umede din parcul tăcut, conştiința îndeamnă
La demnitate, precum frunzele desprinse din copacii resemnați;
Ele simt nemurirea şi salută în cor paşii-n ecou măsurați!

În fiecare toamnă o iei de la-nceput,
Tu poţi întotdeauna ce altul n-a putut:
Să creşti cu-a ta iubire şi harul ce îl ai
Vlăstarul ca să-l umpli cu flori în luna mai...