Ina M. - creaţii proprii

Si dacă dai uitării pentru a mia oară
O dragoste ce vrea trăirea, nu să moară,
Mereu vei reveni la flacăra ce arde
În inima pierdută prin sentimente fade!

Crezi că nu vreau voal de stele
Peste visurile mele,
Că nu vreau să mângâi luna
După ce-a trecut furtuna?

Ca să moară fericită
Floarea albă, ofilită,
Am pus-o după ureche
Să-mi fie în gând pereche.

Te cheamă dar, credința și păstorul
Căci vrei pe cer senin, iară de norul
Umbrește viața ta câte o zi,
Te rogi Lui și Îl cânți în poezii...

Colier de brațe mici e la gâtul unei mame,
Ochii ageri și iubiți caută privirea doamnei,
O guriță mică spune, să audă-ntreaga lume:
“De ce vara i-a luat frunzele uscate toamnei?”

Enervat de inervarea unui anumit organ
Un om trist decide iute să își facă-un mare plan
Pentru-acele mici simtome care-l supărau de-o vreme,
Să nu-și mai ocupe timpul cu bizarele probleme!

Știi...
Aș vrea în somn să-mi vii,
Să imi mângâi visele
Și să-mi calci prin casele

Iarbă fragedă și udă
Vreau să fiu ca tine, crudă,
Să fiu verde-luminoasă!
Pământul, podea în casă,

Pe aleea dintre blocuri, drumul ce-am bătut spre casă
Când eram fata lui tata (domnișoară prea sfioasă),
Am călcat din nou cu pașii unei doamne rătăcite
Printre gânduri și-amintiri, vai ce timpuri fericite!

N-am crezut că un balcon poate fi atât de viu
Şi că poate mângâia tâmple cu păr argintiu...
Fumul de ţigară, ochii ce privesc afară
Ascund gândurile multe care-ncet coboară