Ina M. - creaţii proprii

În templul verde pașii sunt sfioși,
Doi ochi privesc în sus, sunt curioși
Să vadă bolta crengilor cu frunze,
Tulpinile copacilor ce-s dârze.

Flori de munte mărunțele,
Urci pe creste, dai de ele
Și unele parfumate
Îți spun taina lor în șoapte!

Dulceața florii de salcâm
Valsează în parfum, pe drum
Și te trezești pe alt tărâm
Cum nu a fost nicicând, nicicum...

Câteodată ne îneacă gustul dulce- amărui
Din copilăria crudă de pe creanga care nu- i
Plină cu frunze de răset și de fructe coapte- n joacă,
Ci are și înflorite neputințe... Și ce dacă!

Dacă ți-aș spune că în oboseala cea mare
Găsesc izvorul firav al puterii
Ca să înving odiosul balaur din om, m-ai crede?

Ai observat un fir de floare la colțul ochiului meu?
Dar bobocul de zâmbet pe petalele buzelor mele?

Ai observat cât de fraged e părul în grădina din podoaba capilară?

Zburați cu gândul, dragii mei,
Zburați pe cerul plin cu miei
De nori frumoși ș bucălați,
Zburați cu inima, încercați!

E agitată marea azi,
În vântul zbuciumat îți arzi
Gânduri cuprinse-n spuma mării
Și ochii pradă depărtării.

Golașă e privirea, săgeată spre fereastră
Și tremură gândirea, închisă-n casa noastră.
Cafeaua-n dimineață e mai amară, parcă
Și facem din speranță un steag la noua arcă.

În borcanul din dulap,
Cu capac în loc de cap,
Aștepta cuminte, mierea,
Să-i dea omului puterea.