Gerra Orivera - poeziile altor autori

volumul de poezii "Mickiewicz", traducere de Miron Radu Paraschivescu, Ed. Tineretului, 1959)


Mâncă, trag din pipă, toarnă,

Orion
către Taur

Popor de trestii brune, buze de sărăcie, dantele gâfâind la ivirea dârei lui înalta intrare în flacără,
Sărut locul de aşezare al cărnii sale temeinice.
Dincolo de geam, toate febrele strivite zumzăie, se rafinează.
Laureat al ochilor pierduţi,

Aceleaşi lovituri care îl trimiteau la pământ îl aruncau în acelaşi timp departe înaintea vieţii sale, spre anii viitori în care, de-ar sângera, de vină n-ar fi nedreptatea unuia singur. Ca pomişorul întărit de rădăcini şi care îşi strânge crengile rănite lângă trunchiul trainic, el cobora apoi de-a-ndaratelea în mutismul ştiinţei acesteia şi în nevinovăţia lui. În sfârşit, scăpa, fugea, şi cunoştea fericirea deplină. Ajungea la pajişte şi la stavila trestiilor, căreia îi mângâia mâlul şi-i percepea freamătul uscat. Se părea că tot ce pământul produsese mai nobil şi mai perseverent îl adoptase, drept răsplată.
Şi-ar reîncepe astfel până când, necesitatea de a rupe dispărând, el ar sta drept şi atent printre oameni, mai vulnerabil şi mai tare totodată.

(Balada care se termină în R)

Falsă frumuseţe, scump e-al tău dever,
Rea fără margini, de-un dulceag amar,

pentru cei cu viaţa păcătoasă

Ce crezi, Garnier, de jalba mea,
A fost cuminte ori sfruntată?
Orice făptură şi-ar scăpa
Pielea – cu sila-ncătuşată

Nu-i ca flămândul om voios,
Nici ajutor ca duşmănitul,
Nu-i prânz ca fânul de gustos,
Nici paznic bun ca adormitul,

Domol se misca zeii nomolului fecund.
Le picura pe frunte amurgul luat în coarne,
Ca parc-ar vrea deodata în aur sa se-ntoarne
Elementarul negru ce-a rabufnit din fund.

Eu ştiu trei cuvinte — şi rostul li-i sfânt

Trec ele din gură în gură,

Nici răul, nici jalea acestui pământ

Sfinţenia lor nu le fură;