Gerra Orivera - poeziile altor autori

Nu m-am rugat la ceruri niciodată
Am fost precum am fost: și bun, și rău.
De-o fi în cer Iertare, Judecată,
Totuna mi-e, sincer am fost mereu.

N-am cerut să mă nasc, accept fără revoltă
Tot ce în viață mi-a fost scris.
Știu, voi pleca-ntr-o zi; nimeni nu-mi spune
Ce-a însemnat în fond acest permis.

Mă-ntrebi dacă posed cu-adevărat ceva,
De voi lăsa în urma mea vreun semn.
Incendiu scurt e viața, cenușă – stins blestem
În vatra-n care totuși am înflorit cândva.

Mă uit la călărețul care se pierde în zare…
Unde va fi când noaptea va cădea?
O, de-aș putea să știu măcar atât:
Eu unde voi fi mâine? Sub soare, sub pământ?

Mi se tot spune: Khayyam, nu mai bea!
Eu doar atât răspund: Când beau,
Aud ce-mi șoptesc rozele, laleaua
Și liliacu-n ram când se desface,

Macul are culoarea sângelui
Vărsat pe camp de-un împărat uitat
Iar albăstreaua – cerul din ochii lui
De-adolescent cu zâmbet înstelat

M-a părăsit iubita. M-așteptam.
Când îmi era aproape ce singur mă simțeam!
Dar fără ea, pustiul mă năpădește-acum.
Sunt sngur și cu gândul pe draga-mi o adun.

Lămpi ce se sting – speranțe ce renasc.
Lămpi ce s-aprind – speranțe ce se sting.
Și tot așa, din zori în înserare,
Soare răsare, noapte răsare…

Voi, munți sălbatici, sublimul
Doliu al vulturilor.
Nori de aur
Fumegați peste deșertul de piatră.

O, ce roşu-amurg! Albastră,
Viţa, licărind, se zbate
Prin deschisa larg fereastră,
Unde frici stau furişate.