George PENA - creaţii proprii

ZVON DE PRIMĂVARĂ

Dimineață, soare cu dinți se dăruiește,
norii s-au retras, azi, în plină tăcere,

Iată prieteni, iar a venit primăvara,
şi colţul ierbii a crescut pe glie;
Doi guguștiuci și-au petrecut seara
În nucul din grădină, fără gălăgie.

i
Doamnelor care mă cunosc sau care nu mă cunosc

Când vii, dragostea mă bântuie duios

Când te privesc, mă bucur şi suspin,
mă îmbăt cu privirile-ţi blajine;
tandră si suavă, veşnic lângă mine,
ca şi cerul zilei, plin de soare şi senin.

Eu n-am obosit de-atâta drum,
mi-e dor de rima preţioasă;
stau curat printre voi şi-acum
și scriu, şi cânt, ţeluri îmi asum.

Mic, plăpând, primăvăratic,
țipă-n sus spre soare.
Vezi?! Și mărul meu carpatic
tot va da în floare.

Îmbătrânesc, și tot îmi pare rău,
pe drumul vieții mele, vifor bate;
sunt fericit că n-am fost clănțău
și am scris atâtea versuri, zău!

Ești moartă, iubită și scumpă mamă,
în genunchi, cu respect, mă închin;
ai fost pentru noi, Doamnă de seamă
ce ne-a conturat, ne-a făurit destin.

Îmbătrânesc, și tot îmi pare rău,
de bustul alb incendiat de fiori,
de ochii căprui, azi, ademenitori
ce m-au încurajat la bine și la greu.

Îmbătrânesc, și tot îmi pare rău,
rău de prieteni, rău de iubită,
de-un boșchetar, de-un nătărău
din bezna străzii nesfârșită.