Poezii despre Credinţă:

Suntem trecători, soarta mereu ne tulbură, ne frământă
Jucându-se. După ce ne înalță în genuni ne aruncă.
Rezistă. Să nu te sperie nesfârşitele capcane,
Nu te mânia. Domnul Iisus îţi întinde o mână. Crede!

Se scutură salcâmii de țepi și păpădie,
Șiraguri de neliniști cu iz de viitor,
Îmbracă cripta nopții cu spaimă fumurie,
Arzând flacăra lunii în candela din nor.

În aur câmpiile îşi trec strălucirile,
fâlfâiri de grauri adulmecă sudul;
în noi cu dinţii, azi, toate ticăloşirile
îşi mărturisesc prezenţa, absurdul.

De-atâtea ori, copilul Meu
Te-am luat de mână-n ceasul greu
Te-am dus pe umeri, şi balsam
Ţi-am pus pe răni... căci auzeam,

*sub măști diforme același ochi aprinde lumina*

Crucea este grea și drumul abrupt,
Lacrimile-I sãrate izbesc colbul din drum
Romanii bat toba: bum-bum, bum...!
Un alt bici de spate I s-a rupt...!

*scrisoare de la sine*


nu mai întreb

E cineva?...

Sunt singur pe plajă,
Singur cu gîndurile...

S-a-nvăpăiat a cer cuvântul scris
Și poezia are alte haine
De când prin stânci, pe buze de abis,
Poetul, pe Horebul interzis,

*pe lamela lutului*

din pupilă de veșnicie
fire de magie extrag