Advas - poeziile altor autori

De drag de mine sunt eu posedat
Cu trup, cu suflet, cu oricare parte;
Nu e remediu pentru-acest păcat,
Ce-n inimă atât de-adânc mă arde.

Cum valurile-aleargă înspre mal,
La fel clipele noastre mor grăbite,
Luând locul una alteia-n aval

Imaginea ta, oare, vrei să-mi țină
Ochii deschiși în miez de noapte grea?
Dorești cumva să nu mai am odihnă,
De mine să-ți bați joc cu umbra ta?

Dacă nimic nu-i nou și tot ce este
A fost, creierul nostru mult prea mult
Dorind să inventeze, tot greșește
Dând viață unui prunc deja născut!

Ferească zeul, care sclav m-a pus,
La ce plăceri te dai să mă gândesc,
La cât de mult petreci să vreau răspuns,
Când eu, vasal fiind, doar te servesc.

Fiindu-ți sclav, ce pot decât s-aștept
Să-ți umpli timpul după bunul plac?
N-am timpul prețios cum să-l petrec
Nici rost, până nu-mi spui tu ce să fac.

Iubire, ia-ți avânt; să nu se spună
Că nu ești nici cât pofta de mâncare,
Ce potolită dacă e acuma,
Mâine va fi din nou la fel de mare.

Nici marmura, nici cripte princiare
Nu vor dura cât acest vers, în schimb
Tu ai să strălucești în el mai tare
Ca piatra ce se murdărește-n timp.

Din ce substanță ești făcut tu oare,
Că lași atâtea umbre-n urma ta?
Pe când oricine doar o umbră are
Tu, singur, umbră altora poți da.

Sunt ca bogatu-a cărui cheie-n taină
Îl duce la ferita lui comoară,
Pe care n-o scrutează des, de teamă
Că va toci plăcere-atât de rară.