Advas - poeziile altor autori

Acele dulci trădări ce sunt comise
Când nu mai am în inima ta loc,
De frumusețea vârstei sunt permise,
Căci umbli cu ispita peste tot.

Iubire, ia-mi iubirile; pe toate.
Ce ai acum mai mult din ce-ai avut?
Iubire nu, din cele-adevărate.
Tot ce-am avut ți-am dat de la-nceput.

Cum să te cânt, modest fiind, pe tine,
Când tu ești cea mai bună parte-a mea?
Ce-o să-mi aducă lauda de sine?
Nu-i îngâmfare a te lăuda?

Cum să nu aibă muza mea subiect
Când tu respiri și-n versul meu torni iar
Tot dulcele tău har, prea excelent
Ca să-l găsești în orice text banal?

Cum tatăl decrepit află plăcere
Când fiul face lucruri tinerești,
Și eu, lovit de soartă cu putere,
Admir ce valoros, ce sincer ești;

Admit că separați ar fi mai bine,
Cu toate că iubirea noastră-i una.
Păcatele, care rămân cu mine
Fără-ajutorul tău le-oi duce-acuma.

Nu regreta ce ai comis acuma.
Rozele-au țepi, fântânile nămol;
Norii ascund și soarele și luna,
Trăiește putregaiul și în flori.

De ce-ai promis o zi așa frumoasă
Și m-ai făcut să umblu dezbrăcat,
Lăsând nori negri-n calea mea să iasă,
Ca să dispari, de ceață-nconjurat?

Văzut-am multe dimineți splendide
Cu soarele pe munte strălucind,
Dând un sărut poienii înverzite,
Râul în aur magic poleind,

De vei trăi sfârșitul vieții mele,
Când mort, țărâna m-o acoperi,
Și, doar din întâmplare, dând de ele
Aceste versuri proaste vei citi,