Adina Speranta - poeziile altor autori

Sufletul meu, copil tembel, cunoaşte,
Inima mea de bivol tânăr ştie
Că pe al lumii pat absurd de broaşte
Iubirea este o anomalie.

De câte ori îmi amintesc, rebelo,
Că îmi provoci de bună voie rău,
Mă înnegresc la faţă ca Othello
Şi mâinile pornesc spre gâtul tău.

Somnul pulsează ca un ocean
Şi ritmic loveşte în ţărmul viu
Ce încă mai sunt, şi mă surpă, şi scriu
Cu spinii pleoapei plecate viclean;

O, criticul meu rumen, glumeţ cu pântec mare,
Tu, care timp de-un secol să râzi ai fi în stare
De galeşa mea muză, hai vino-ncoa, puţin,
Să încercăm să-nvingem afurisitul spleen.

Nu i-am cunoscut;
era doar speranţa-n adâncul nostru
care spunea că-i ştiam din copilărie.
I-am văzut de vreo două-trei ori, apoi luară corăbiile;

Ani ca aripi. Ce-şi aminteşte corbul nemişcat?
Ce-şi amintesc morţii la rădăcinile arborilor?
Mâinile tale aveau culoare de măr ce cade,
şi vocea asta joasă, revenind mereu!

Cu-armurile-i grele de toamnă târzie
balta ne cheamă din nou.
Lotca scânceşte, ca vie,
şi-n sălcii atârnă acelaşi nesigur ecou.

Dincolo de cuvinte – e o ceaţă
în care uneori mă cufund.
Acolo, doar cu mine mă-n frunt,
cu muntele meu ursuz, călător, de ceaţă.

Unde te ascunzi
de unde să te chem să-mi răspunzi
din oceane din viroage din stânci,
din tăcerile mele adânci,

Se zice că aş trăi tânjind – ce inepţie sadea!
Se mai zice că amintirile mă rod necruţător.
Însă eu rar mă aflu-n ospeţie la memoria mea,
Unde mai pui că felul ei de-a fi e sâcâitor.