Adina Speranta - poeziile altor autori

În noaptea-n care Ea nu m-a mai vrut
Am înţeles că sunt un om pierdut,
Şi-n noaptea-aceea, chiar, m-am sinucis
Cu propria-mi legendă-n manuscris...

În noaptea naltă
Ce s-a lăsat peste natură
Se-ntrezăresc prin frunzătură
Stelare-adâncuri ce tresaltă.

De-o plumburie-ncenuşare
Pe când apusul e cuprins
În funebra-nserare,
Zic fără-ntristare

Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie,
De gura ta de orhidee,
De sânul tău cu bumbi de dude,
De buzele-ţi cărnoase, dulci şi ude,

Fost-a un voinic cu fală,
Zis: sărmanul cavaler,
Suflet drept şi faţă pală,
Un viteaz în za de fier.

Un chip de nisip
şi mâini de nisip
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea

Cine eşti tu care citeşti poemul meu
de-acum într-un veac?
Şi ce dorinţă te-a mânat oare?

Apune tinereţea, începe iarna-n păr,
Tot mai departe-i cerul făgăduit de viaţă,
Trec zile de cenuşă, trec ore reci de ceaţă
Şi gândul bea otravă crezând că-i adevăr.

Grădina este plină de taina fericirii
Şi nu e fir de iarbă de-alt fir nendrăgostit;
E mai, când nu e frunză să n-aibă al iubirii
Fior nedesluşit.

De unde vii,
Si-n care preafericita tara
Vazusi lumina zilei - tu, alba ca si-o zi?...
Si ce nebune vânturi spre mine te purtara,