Adina Speranta - poeziile altor autori

Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă
unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi
oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie
descoperă arta desenând cu degetul pe nisip

Sînt pictori, în cer, care lasă
Culorile lor să mai cadă
Pe-aci, pe pămînt, pe acasă,
Şi asta se cheamă zăpadă.

Deodată mi-a explodat sticla ferestrei
împroșcându-mă cu cioburi străbătute de vechi priviri.
În cadru se arătă un înger atât de bucălat
încât avea un cap rotund și două aripi ascuțite, –

N-au mai rămas nici sănii, n-au mai rămas nici cai,
A inceput să ningă pe aguride coapte,
Acum, când eşti absentă parcă ţi-aş spune :HAI,
Cum ai voit-o zilnic, HAI să fugim la noapte !

A mea tânără taină afund rămâne-ascunsă
În tristu-mi, singuratic suflet prea obosit;
Iar când inima-mi bate de sila ei împunsă
L-a ta ca să răspunză, atunci ea s-a vădit!

Şi iarăşi este noapte, cu Beatles în eter,
Şi nu ştiu cui din lume să îi trimit scrisoare
Să-i spun că vanitatea nu e nemuritoare,
Pe tine pentru mine, de-a pururi, să te cer.

Noapte, nici un licărit;
Iar veghez ca-ntr-o pustie;
Picură monotonie
Ornicul neobosit.

O floare veştedă zăresc
Ce-a fost uitată între pagini,
Şi-un vis ciudat, nepământesc
Trezeşte-n pieptul meu imagini.

Aplecându-mă în după-amieze,
îmi arunc capcanele triste înspre ochii tăi marini.

Acolo, în cea mai înaltă explozie, singurătatea mea

Îmbătat de pini şi lungi sărutări,
ca vara conduc cea mai rapidă corabie de roze,
aplecat spre sfârşitul zilei înguste,
stăruind în trainica mea frenezie marină.