Adina Speranta - poeziile altor autori

Latina gintă e regină
Între-ale lumii ginte mari;
Ea poartă-n frunte-o stea divină
Lucind prin timpii seculari.

Dar dacă soarele şi luna
Sunt unul şi acelaşi astru
Pe care spuma de-ntuneric
Îi travesteşte diferit ?

Aş vrea să am puterea să mă desfac pe mine,
Să pot vedea odată ce am şi cine sunt,
Să pot să văd în noaptea adânca ce-i în mine,
Mai viu, mai clar, mai bine.

Zori de ziuă, valuri, ploaie —
Şi corăbii care pleacă, mute şi greoaie
Tu rămîi în port departe de atâtea căi,
Poate vântul te desparte de vreunul dintre-ai tăi,

Mireasa mea din vreme de amurg,
Cât de frumoasă poţi a te ivi,
Incât prin matca nopţii nu mai curg
Nici clipele cuminţi spre altă zi…

La casa amintirii cu-obloane şi pridvor,
Păienjeni zăbreliră şi poartă, şi zăvor.
Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De când luptară-n codru şi poteri, şi haiduc.

Bătrâna stâncă uriaşă e neclintită de pe loc
O sapă apele să scape de ea, şi-n veci o pizmuieşte
Ţăranul prost, zicând c-ar face ogor din locul ce robeşte
C-un ceas-nainte ca s-o surpe de-ar fi să afle vreun mijloc.

Când eu treceam cântând pe vale,
Cântând si surâzând,
Adeseori mi-iesea în cale
Un chip ceresc si blând.

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem:
clădiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrăzi mai largi, dar minți mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin;

Parcă-am ramas eu singur pe pamânt,
În cer, ca-ntr-o clopotniță uitată
E-un clopot greu, care-a uitat să bată,
Cu funia purtată-n nori de vânt.