Adina Speranta - poeziile altor autori

Când printr-o hotărâre a voilor din Slavă
Veni pe lume fiinţa psalmistului firavă,
Lăuză, -nspăimântată şi blestemându-şi ceasul,
Cu pumnii strânşi la ceruri îşi varsă tot necazul:

Târziu, pe la ceasul amărăciunii, când am văzut că-n zadar
cuvintele toate mi le-am rostit,
că până la tine-nţelesul lor n-a mai ajuns,
în noapte-am ieşit.

Ţi-s ochii osteniţi, iubită!
Închide-i, şi pe-adâncul pat
Rămâi culcată, toropită,
Cum desfătarea te-a lăsat.

Pascal şi-avea abisul cu dânsul mişcător,
– Vâltoare, vai! E totul, – dorinţă, gest, visare,
Cuvânt! Şi peste păru-mi stând drept, în clătinare,
Am resimţit adesea cum trece groaza-n zbor.

În faţa mea merg Ochii cei de lumină plini,
Magnetizaţi de-un înger cu născociri savante;
Sunt fraţii mei aevea aceşti doi fraţi divini
Ce-n ochii mei presară sclipiri de diamante.

Când Don Juan descinse spre unda subterană,
Lui Charon îi întinse obolul său, solemn;
Posomorât, moşneagul, cu faţa diafană
Dar braţ voinic, înşfacă lopeţile de lemn.

Pe craniul Omenirii şade
Amorul cocoţat
Şi prostul, pe-acest tron, sloboade
C-un râs neruşinat

De mult nu-mi mai stau frunze pe lemnele seci,
De mult suciturile mele uscate
Scot gheare din noduri şi gheare din cioate,
Cerând parcă milă cotitei poteci.

Întorc faţa spre ce nu-i
Şi scot limba la ce este.
Frunţi şi coifuri, câte-avui,
Le-am uitat în cer pe creste.

Am fost cândva o cetină-amândoi
Şi amândoi un singur conifer.
Ne-au frânt vântoase, grindine şi ploi.
Azi alte crengi cresc dincolo de noi,