Adina Speranta - poeziile altor autori

Eu nici nu ştiu cu cine mai vorbesc
Atunci când scriu aicea poezie
Şi dacă tot dezastrul pământesc
Într-adevăr mi se cuvine mie.

Eram vrăjit și nici nu mai mișcam,
toți vulturii stăteau înțepeniți în aer,
iar soarele spărsese cerul.
cu sunet de lumină și de vaier.

Lasă-mă să te rog să vin să mor la tine acasă
mielule, alungă mieii din jurul tău
și lasă-mă să mor la tine acasă, mielule!
Iedule, alungă iezii din jurul tău

- Ce e cu tine, m-a întrebat el
- mi-e altceva
- ți s-a făcut de plop, ți s-a făcut de iepure
ți s-a făcut de șoarece, de taur, de muscă

Mai singur sunt ca niciodată singur
n-am ramură cu umbră și n-am rădăcini
iubito, sunt ca un butuc
pe care un călău retează

Ceață deasă, luminiscentă, compactă,
nu-mi văd nici mâinile,
ceată umedă, vâscoasă, șerpuitoare,
nu se văd nici măcar țăranii,

Mi-aduc aminte, căzusem de pe cal,
și stam în iarbă înroșit,
ca o făptură de oval
și de furnici călătorit.

El era un singur ochi peste tot,
o singură gură de jur împrejur,
un singur piept peste tot,
o singură frunte de jur-împrejur.

Mi-am îngropat cuvintele de dragoste în pământ
și beregata mi-am spânzurat-o de gât.
Precis că sunt un sfânt
și numai atât.

Ochii mei nu mai plângeau cu lacrimi
ci cu ochi, -
orbitele mele nășteau întruna ochi, -
ca să mă liniștesc, de-aș putea să mă liniștesc.