Adina Speranta - poeziile altor autori

Parisul acuma-i o carte închisă,
Nu-i nimeni la pândă sub vechile-arcade,
Nu-i nimeni în parcuri, pe poduri nu-i nimeni
Şi nicio lumină pe ape nu cade…

De când te-ai dus, m-a năpădit pustiul…
N-aș fi crezut atâta gol să fie!
E vană orișice filozofie
Când zorile și-au stins trandafiriul.

Într-un sonet aș vrea să-nchid trecutul
Ce și-a înfipt săgețile în mine
Și inima făcutu-mi-a ruine
Când nepăsarea nu-mi dăduse scutul...

Acum când pleci și când melancolia
Se lasă grea, mai grea ca o durere,
Înconjurat de umbră și tăcere,
Uitat de toți, aș vrea să-mi uit solia.

Sonetul este-un leu culcat pe labe,
E uraganul ce pândește valul,
Nu-i flutur grațios, ca madrigalul,

Ştiindu-te şi bănuind cât suferi
De grija mea, sub stelele pustii,
Inund tăcerea nopţilor cu nuferi
Şi te sărut prin somn, fără să ştii.

Mi-am cheltuit iubirile orbeşte
Fără să-mi pese, ori să vreau să ştiu –
Prin zăpuşala drumului pustiu –
Că nu de bine lumea mă vorbeşte.

Prea uşor pierd vremea
Şi prea greu strâng bani,
Să mai ştiu ce-nseamnă
Preţul unor ani.

Sunt vinovat, iubito, ca nimeni altul poate,
Pentru cocorii care s-au rătăcit în zbor
Ademeniţi de albul celui mai rece nor
Şi pentru-această clipă, mai tristă decât toate.

Sprânceana şi geana-mărgeana
Şi felul în care te ţii
Din cele mai vechi seminţii
De-o seamă cu mreana-armeana.