Adina Speranta - poeziile altor autori

În raiul Tău de demult am avut
o mie de frunți năzdrăvane,
în gând să cuprind cruntul Tău ne-nceput,
să pot lumina peste munți și oceane.

Curg trențele ca jalea, ca ploaie,
peste ciolanele ce-mi ies prin piele.
Năluca mea, sucită strâmb sub straie,
din rășchituri s-a tras și din obiele.

Din scrumul meu mereu mă scol
și dau minunilor ocol.
Din taine ciugulesc puțin -
un fir de har, un strop de chin.

De unde vii, străine, sub viscolele lunii?
- Din adâncuri vin, din lut.
Am fost să văd, să pipăi, să sărut
furtunile, mormintele, străbunii.

Sunt jumătate-nsămânțat în lut,
ciosvârte vii sădite în ogoare,
prăsilă pentru leaturi viitoare
și rădăcini înfipte în trecut.

Lăzi grele. Doldora de tomuri.
Pe rafturi cărți cu zeci de semne.
Și-n noi, urcând ca niște domuri -
înțelepciunile solemne.

În leagăn peste fântână
omătul alb al florilor.
Azi stă uscat într-un picior.
Fântâna a murit pe-o rână.

Nu știi nimic. N-auzi o rază.
Atingi, nu simți. Privești, nu vezi.
Ți-s ochii treji și tâmpla trează,
dar dormi ca iarba sub zăpezi.

Adesea când adormi, poete,
pe-un stih zbârlit de-mpotriviri,
prin colțuri luna își trimite
năluciri cu harfele subțiri.

Încremenise vântu-n infinit
ca un arcuș peste-o vioară spartă.
As-noapte-un înger mi-a bătut la poartă,
cu pasul stins, cu glasul ostenit.