Poezii despre Viaţă:

Răpciune stă la pândă. Îsi leapădă coroana
Castanul de la poartă sub adieri hoinare.
A răscolit și dorul, devine înspinare
Și clipelor de tihnă le-a devenit prigoana.

Judecatele cuvinte...

Judecatele cuvinte nu-s acelea ce s-au spus,
Ci sunt cele ce în minte s-au născut şi totuşi nu-s.

crapă sub tălpile mele bucăți de lemn,
miros de crini îmi taie plămânii,
ochii sparți privesc doar în față
mă caut în oameni și mor înăuntru.

Chipul i se contura portocaiu
în dorința de a i se alinia planetele în jurul mersului pe pojghița fină a privirii.
Râsul devenise calea de ieșire din căderea în amintire.
Pentru că imaginația recrea universul în care ar fi pășit, musafir al casei de ceară,

Bieți trăitori a tot și-a toate cele
Voi ce le știți pe toate, voi, sfătoșii
Inventatori ai vorbei, virtuoșii,
N-ați obosit de-atâtea șușanele?

Solitudine
...
Aceasta-i lumea voastră și sunt conștient,
Prea tare nu m-amestec, deși-s născut în ea,

Eu sunt pionul simplu de pe tablă
Întotdeauna așezat în față,
Mă mișc obositor și fără grabă,
Numai la pas eu mă petrec în viață.

Netrebnicii ne vând lumina zilei...
Nu vă-mbulziți, n-o dau pe saturate,
Cernite voaluri, bine cenzurate
Ne-ndatorează prin cutia milei!

Nu pretind de la voi decât respect.
..
Sunt prieten bun cu Dumnezeu,
Așa că vă dau un sfat de folos:

Hulpavele crevase din sufletele noastre
Lumina nu le vede și spaima nu se stinge.
Asupră-ne e soare, dar în abis dezastre
Ne-nchipuite neguri, dar nimeni nu le-atinge.