Poezii despre Viaţă:

Cin’ mi-a văzut poemele-n vreo carte,
A înţeles că sunt om serios,
Dar cin’ le-a şi citit, de curajos,
A constatat, din versu-mi fabulous,

Când tăcerea se sparge în timpane
aud şoapte sub pleoapa pământului
şi stau la taifas (pe braţe de cruci) cu
atâtea nume purtate de uitări

Dupǎ atâţia ani de cǎsnicie,
Acum, cǎ amândoi ne pensionǎm,
Nici vorbă despre ură, duşmănie,
De-acord căzurăm ca sǎ divorţǎm,

*curs de miracole*


în epiderma ta scrijelesc o scrisoare tandră în care dorul meu

Mi-e dor de-o pajişte-nflorită
Şi-un verde crud şi nepătat,
Mi-e dor de-o lume îngrijită
Şi de un om mai educat.

Mă-ncarcă razele de Soare
Cu noi secunde de lumină
Și-aud în mine-o fremătare
Ca și pădurea-n vânt ce-i plină.

*fulger în oglinzi*

Plecai şi io la târg, sǎ vezi saftea!
De mǎ sculai devreme, dimineaţǎ,
Nu cred cǎ ceasu’ unşpe arǎta,
Sǎ casc un pic mai mult gura prin piaţǎ,

S-a plictisit, mai ieri, prostia
De pe planeta cu pǎmânt
Şi, braţ la braţ cu fudulia
Au dispǎrut aşa, în vânt…

Suntem o generație de sacrificiu, la fel părinții noștri-au fost,
N-avem nici casă nici serviciu, sau dacă-avem e plătit prost.
N-avem nici viitor, prezentul ne-alungă orice optimism
Fiindcă ne doarme parlamentul, și-a năzui e un truism.