Poezii despre Viaţă:

Plimbări nocturne printre stele
De când el gândul s-a tot dus
Să zburde fără de inele
Să amuţim deşi n-am spus,

Din umbre ce coboară înlănțuind copacii,
Se rup secunde pline de ciocli muribunzi,
Distrași de câte-o frunză ce scutură gândacii
Din gânduri de mărire cu umerii imunzi.

Muzică
Dacă nu s-ar fi vărsat butelca în fragilitatea cântecelor
puse în palmele delicate ale copilăriei,
nu aș fi limpezit în atâtea ape trupul sufletului,

Gânduri peste mintea-mi;
cuvinte, durere
până la
zâmbire!

anevoios ne mișcăm ca într-o poveste
rostită de prea multe ori
punem întrebări inutile fără să așteptăm răspunsuri
nu contează, îmi spui

Pe rug n-or fost
doar suflete,
tutun
și cărți;

"Americanii",
"Dumnezeu",
sunt
metaforele

de mentă;
mintea mea
nu-i împăcată!

În mine

În mine stau cuminţi, doar două jumătăți,
prin care curge viaţă,

predispus
unei schimbări-
umbra-i aceeași ?
aceeași tristețe