Poezii despre Viaţă:

Cât de prost a fost Mândrie..

Am greșit să cred că ea,
Fericirea, draga mea,

zile ceva mai senine
cerul
revarsă pe nisipuri tremurătorare
nori de spumă

Când urc spre cer, mă simt mult mai ușor
Și mai puternic. Vis mă simt și gând;
Sunt vânt, furtună, sunt întregul zbor
Al clipelor ce pleacă, rând pe rând.

Domoală e valea și-i molcom pârâul,
Cărări despletindu-l , animă tot satul,
Căsuțele-s albe, încinse de brâul,
Pridvoarelor puse spre poartă de-a latul.

Dedicat: tuturor religioșilor, de orice credință!

Voi rămâne
Copil al

1:odaia dinspre stradă,
leagăn al cuvintelor frumoase
pictate pe prosoape
de borangic.-

E-o noapte tristă între noi
Nu știu dacă îți pasă
Dar port cu mine un război
Și-aș vrea să fug de-acasă.

dimineața era albastră ca un haiku de Nichita
și pentru că ultimul său poem nu a fost scris
noi suntem aici
și așteptăm

Tăcerea-i ca o umbră fără soartă
O simți în piept și totuși o păstrezi
Adeseori intrând pe-aceeași poartă,
Ai vrea de tine să te-ndepărtezi.

-cetă!
->

/mai, 30 - Purice