Poezii despre Singurătate:

E ora când amurgul înflăcărează ulmi
Şi cornul de seară răsună pe-aproape,
Tilinca de soc doinind peste culmi
Adună toți cerbii pe repezi hârtoape.

Ascuns în frunze cânt de păsărele,
Și vântul cu miresme blânde,
Scăldându -se în repetate unde
Culege pentru suflet veselii din ele.

Suflet de pământ

Eu, am murit prin vers de multă vreme
Vă scriu acum din recele mormânt,

Luna,
Puţin cam obosită,
Îşi mângâie razele
Cu palmele norilor,

Eu am sperat că vom zbura de mână
Doar amândoi! Trecând tărâmul vieţii..
Doar amândoi.. lăsând clipele-n urmă
Primind în suflet, zorii Dimineţii..

Eu și marea,
Doi sihaștrii,
Stăm de vorbă
Povestind,

Unde erai?

Unde erai când marea fremăta
Şi zbuciumul de valuri se-auzea?

cu vioiciunea—ti seaca,
mi—arunci cuvinte
si te tot prinzi cu gheare de otel de timp,
neputincios ma lasi sa zac in remuscare,

Saptamani monotone in acelasi plictis extins.
Nefericire e doar ce striveste sufletul.
Sub greutatea timpului,
ma nasc mereu prin uitare.

tu prin mine respiri
si graiul tau sunt gandurile mele,
cu suflet de gheata,doar oglinda—mi vegheaza memorii.
ce trista—i visarea si tot imprejur.