Poezii despre Singurătate:

Am încercat să zbor,
dar zarea-i mărginită de bariere,
Am încercat să aștept,
să spulbere timpul eternul din ele.

Pași grăbiți pe podeaua udă
Varsă în urma lor o sticlă de alcool,
Care cu-n parfum spirtos inundă
Doar sufletul meu mult prea gol...

Și iarăși la mal ne-ntâlnim amândoi,
În goana himeric-a lumi,
Pe punți,nostalgii și memorii,
Pe-ostrovuri zdrobite de marea uitării.

Ceva se scurge printre străzi,
Și nu știu ce anume,
O fiinta sau un muribund...
Sau vre-un strigoi ca mine?

nu se mai auzea de-un "cu siguranţă", de-un "fii fericit"
ci doar plânsete amare
la morminte, în faţa pâmăntului scormonit de şobolanii înfometaţi
treceau vânturi pe mijlocul străzii şi o miasmă regretabilă cădea precum smoala

Singură-s în camera prea goală,
Aşteptând ca noaptea să abdice,
Căutând speranţa într-o călimară,
Ce cuvintele încearc-a o dezice.

Şi totul se duce. Şi totul dispare.
Rămâne o ceaţă şi peste hotare,
E totul trist şi marea e moartă,
Arhanghelii se spânzură în şoaptă.

Plouă. Totul se destramă.
Rămân doar eu în mulţimea de aramă.
Nori antici cad pe iarba rară,
Toul se destramă iară.

ce strigăte sinistre se aud în mine
simţindu-mi trupul tremurând în ruine
de-atâtea strigăte ce-mi par o haită de canibali
ce se aud în mine precum clopotul

Aud cineva că strigă
Ajutor cerând ori jale,
Iar eu mă găsesc chiar lângă...
Cad petale, cad petale.