Poezii despre Singurătate:

Suflet hoinar
M-am trezit supărată pe viaţă.
N-aveam nici chef şi nici speranţă.
Priveam în gol la luna-albastră,

MAI MULT DECÂT TĂCERE


Auzi tăcerea cum mai ţipă,

Lacrima mi se prelinge
Prin crevasa din gânduri,
Iubita mea Luna
A fugit cu un astru,

Am fost trimisă să caut
Fragmente de aur și diamant,
Pe muzică tristă de vioară și flaut,
Dar dansul ciudat al inimii m-a-mpiedicat...

Ce gânduri vii poartă oamenii triști,
Privind dealurile drept falși lunetiști.
Ah, oameni triști vânduți la porți,
Rețineți, oameni nu suntem noi toți.

...Stăteam întinsă în barca amintirilor,
Amintiri mai vechi sau mai noi,
Unele dintre ele încă-și scriau codurile,
Iar eu așteptam, tăcută, instalarea...

De dimineață o lacrimă mi-a șters obrazul...
Cred că era lacrima ta...
O lacrimă purtată de la răsărit,
Până dincolo de apus,

Sunt cer...
Sunt coroană de albastru peste lumea ta,
Sunt vis aprins de safir desprins din gândul tău...

Însetat,
Timid,
Sfios,
Am intrat în barul

Fire de nisip prin părul tău,
mai rar pe la tâmple...
Sare din mare pe buza de jos
și în lacrima de pe obrazul stâng...