Poezii despre Singurătate:

E-n seara-aceasta o magie...
Un clopoțel ascult sunând,
Se naște-acum o poezie
Din tot ce am ascuns în gând.

Azi nu mai sorb din veșteda fântână
Cu umbre vii și existențe mate,
Ci sap în mine după nestemate,
Plivesc de scame soarta cea păgână.

Din mine zboară pașnici albatroși,
Cu aripi împletite-n cer a rugă,
Sub norii cochetând, aventuroși,
Se-ascund de-a șovăielii buturugă.

M-am trezit cu greu în acea ultimă duminică de noiembrie,
Fără să mai realizez că era şi ultima duminică de “noi “.
M-am grăbit să-mi fac cafeaua cu vodkă şi să mă duc la servici
2m mai încolo de mine, în pat,

Ce fericire mare simt,
Când merg cu gândul înapoi,
Și lepădându-mă de toate,
Rămân cu mine singură in noapte.

Mi-am fost dat mie insumi, ca un egocentrist,

ca nu cumva uitând de sine,

Părea o duminică tipică,
Dar era doar un miercuri fad
Umplut cu aceeaşi frică
De frisoane ale ultimului dans .

Uneori obosesc –
de toţi şi de toate.

Şi atunci…

Stau în fotoliul meu de rǎchitǎ, în iarba înaltǎ,
lîngǎ malul cu papurǎ şi stuf al lacului, în grǎdina cu chioşc.
Nu fac nimic, nu gîndesc la nimic, pur şi simplu mǎ las

Un om care-a trecut prin viață
Cu greutăți, ce-i sunt pe față
Trecute cu brazde de lacrimi,
Și-a petrecut sufletu-n patimi.