Poezii despre Singurătate:

Salvează-mă de dorul
ce noaptea mă sfâşie
când tu nu eşti aproape
şi-ngrop în gândul rece

Tenebra morţii-n prag de toamnă
Îşi pregăteşte sarcofag
Şi frunze ruginii îndeamnă
La simfonii pe un drumeag,

La gura sobei gândul, tovarăș călător,
Naște povești ce trec prin ore care mor...
Și tu le cauți tâlcul legând imaginar
Prietenii cu veghea pitită-n secundar.

Liniștea mută...
Și o muscă ce strănută
Sunt singurele
Care-ți mai numără minutele!

Mă-mbie spre o lume sălbatică și rece
poteca adâncită în pătura de nea
din care, când o voce i-a poruncit să stea,
nici Timpul cel puternic n-a îndrăznit să plece.

Dăinuie în lumea ta pustie,
Rămâi sub forma unui gând,
Stârneşte-n noaptea minţii mele
Ca un cadavru falnic —

Cerul e violet...
pe ici pe colo răsare
câte-un nor de foc,
iar astrele nu se mai arată

Cândva, stăteam și munceam.
Astăzi! Pe biroul maro întunecat…
Ce, pentru ce, nu știu să spun.
Ceva neînsemnat, mărunt, nici măcar nu gândeam.

TE CAUT

Pe care dintre drumurile tale să apuc?
Fugar prin adâncuri de ceață, mă-ndoi

O ultimă secundă
în care să respir,
să privesc în juru-mi,
să caut elixir;