Poezii despre Natură:

Când mori nu te întreabă nimeni,
Tu decizi.
Sau ca să vezi mereu alți oameni,
Tu deschizi.

Mi-a plăcut demult o floare de cicoare.
Am plantat-o, o sămânță.
Fără mine, a ajuns să crească mare, ce stupoare!
Bulb ajunsă, ce idee,

Oamenii fac salturi de tipar in cosmos
in timp ce
frigul cosmic coboara tot mai des pe pamant
din poemul adevarat se invata mai mult decat sintaxa: istoria naturala multimea speciilor create

Frumoasa e natura, frumoasa dimineata,
Placut este al undei murmur melodios:
Si roua si zefirul, si f loarea si verdeata,
Dar lumea nimic n-are ca tine de frumos.

Asa precum ne spune
Herodot -pe vremuri, vase iuti cartagineze lasau in zare porturi si faleze, si strabatand cu panzele-naltate

coloanele lui

Nu te chem de unde esti nu ma mai tem ca ai sa vii vreodata eu stau intr-o incapere intunecata si-mi numar secundele
tu pesemne iti mai aduci aminte un gest al meu doua eu privesc prin ochelarii sfaramati cum renaste gingasa natura
nici macar nu e liniste
pacea e plina de zgomotele vietii

A cazut pe lucruri roua sau e numai o parere?
Poate ca le plange fata de-o launtrica durere.
Bate-o inima in lucruri?
Preajma ocupand-o-n palcuri n-au si ele ganduri, patimi?

Nu am grija, nici im pasa
Ca de cald sau de racele
Sa ma apere o casa,
Ori de marmora-au nuiele;