Poezii despre Natură:

Din norii tulburi picurii se cern, pe-al codrului frunziș gălbui și tern,
De parcă timp-ar sta în loc etern, băltoace ici și colo se aștern.
Mi-e sufletul pustiu și dureros, de stat îmi intră os în os,
Iar timpul bancher nemilos, puțina sănătate mi-a și ros.

Tu floare-nmiresmată ascunzi scântei divine,
Ai fost o semincioară și-acum mă-ncânți pe mine.
Tu ești ca o fecioară , virgină și fecundă...
Duzini de admirații atragi într-o secundă.

păşesc prin locuri
în care firul de iarbă
străpunge cu măreţie
spinările

cu rădăcina înfiptă în glia străbună
păşim prin ierburi
care privesc cerul
în ochi

cu aripi de ceară
alunecăm într-o tandră uimire
trecem mari holde de grâie
cu spice de aur

pe cerul limpede
luna înfăşată în foiţă de aur
tăcută îşi răsfrânge
lumina

Ziua îngerește
Aripile-și strânge
Zborul de-și oprește
În chindii de sânge.

Troiene mari așază, zăpada viscolită,
Copacii hibernează, încărunțiți prematur,
Pe ramul lor, ici-colo o cioară zgribulită,
Cu croncănitu-i surd, se tânguie imatur.

Nori vineți, tulburi, dezolanți,
Purtați de vânturi reci, șfichiuitoare,
Răsfiră stropii reci și iritanți...
Pe clocotul din sufletu-mi ce doare.

cu chipul scăldat
în primele raze ale dimineţii
când temperaturile din termometre
indică douăzecişinouă de grade celsius