Gerra Orivera - poeziile altor autori
- Sărmane om, tu nu vei ştii niciodată nimic! - Omar Khayyam
Sărmane om, tu nu vei ştii niciodată nimic!
Tu nu vei lămuri niciodată măcar unul din misterele care ne-nconjoară.
Fiindcă religia îţi făgăduieşte paradisul, ai grijă să-ţi înfăptuieşti unul pe acest pământ,
căci celălalt poate nu există.
- Să-ţi faci puţini prieteni, din tine nu ieşi; - Omar Khayyam
Să-ţi faci puţini prieteni, din tine nu ieşi;
Căci prea des falsitatea, credinţa ne-o înfrânge.
Când ţi se-ntinde o mână, mai înainte de-a o strânge,
Gândeşte-te că, poate, te va lovi 'ntr-o zi.
- Să-abjur Balsamul Vieţii, -al lui altoi, - Omar Khayyam
Să-abjur Balsamul Vieţii, -al lui altoi,
Nădăjduind la Viaţa de Apoi,
Sperând ca nu-ş' ce depărtat Nectar
Va umple cupa-mi când voi fi noroi!?
- Sunt clipe când îmi pare că tot ce-a trebuit - Omar Khayyam
Sunt clipe când îmi pare că tot ce-a trebuit
Să aflu despre lume, de mult am desluşit.
Dar stelele mă mustră tăcut din patru zări:
"N-ai dezlegat nici una din marile întrebări".
- Stând şi sperând viaţa-mi în vânt fu risipită, - Omar Khayyam
Stând şi sperând viaţa-mi în vânt fu risipită,
Că nici o zi, doar una, n-avui mai fericită;
Azi sigur sunt că viaţa nimic nu-mi poate da
Mai mult decât eu singur prin mine-i voi lua.
- Strigare către Sakhi, fata care serveşte clienţii la han - Omar Khayyam
Strigare către Sakhi, fata care serveşte clienţii la han
Cum timpul trece-n grabă, oh, Sakhi,
Pune-mi în mână cupa de vin, Sakhi,
Ia lacătul din uşă, deschide, oh, Sakhi,
- Stai lângă mine, briza ne dezmierde - Omar Khayyam
Stai lângă mine, briza ne dezmierde
Aici între deşert şi oaza verde,
Unde Rob nu-i şi nici Sultan nu este
Şi în Pacea lui Mahomed te pierde!
- Spun unii că există un Creator şi zic - Omar Khayyam
Spun unii că există un Creator şi zic
Că pentru a distruge, fiinţe a creat.
Fiindcă sunt urâte? Dar cine-i vinovat?
Sau pentru că-s frumoase? Nu mai pricep nimic.
- Sculaţi, cu mâna harpa de coarde s-o ciupim, - Omar Khayyam
Sculaţi, cu mâna harpa de coarde s-o ciupim,
Să bem şi la renume să nu ne mai gândim,
Carpeta pentru rugă pe-un ţap de vin s-o dăm
Şi sticla pietăţii de-o piatră s-aruncăm!
- Saltă Cupa-n azurul lui April, - Omar Khayyam
Saltă Cupa-n azurul lui April,
Cât Mierla Vremii se alintă-n tril –
În haina penitenţei nu-i folos,
Aprinde lampa vieţii, -al ei fitil.

Distribuie aceste poezii: