Gerra Orivera - poeziile altor autori

Pentru că te iubesc, de-aceea
Te ocolesc – să nu-mi porți ură.
Nu pot de fața ta senină
S-alătur trista mea figură!

Visează zveltul nufăr
Din iazuri, temător.
Iar luna îi răspunde
Cu luminosu-i dor.

Cu ochii tăi albaștri
Când mă privești, – vrăjit,
Ca printr-un vis mie îmi pare
Că graiul mi-a pierit.

Un tei întinde ramuri, umbrindu-le mormântul,
Și păsările cântă, suspină-n treacăt vântul:
Sub tei, pe dâmbul verde, flăcăul de la moară
Cu mândra lui glumește, într-un amurg de vară.

Spumegă marea sub stânca runică,
Pe stâncă stau pierdut în gânduri...
Șuieră vântul, zarea se-ntunică,
Păsări de pradă țipând alunică,

Pe țărmul mării-o fată
Ofta cu foc nespus.
Era adânc mișcată
De soarele-n apus.

Mult timp tu nu m-ai amăgit
Cu-a fericirii mreajă.
Prin inima mea, chipul tău
Trecu precum o vrajă.

Să nu m-alungi, chiar de mi-a stins
Pojarul al tău vin.
Mai ține-mă un sfert de an –
Voi fi atunci prea plin.

Umbră-i dragostea, sărutul,
Viața chiar – ce minunat!
Crezi, neroado, că rămâne
Totul veșnic, neschimbat?

Cum pe valurile mării
Tremură icoana lunii
Când pe cer ea lin se plimbă
Peste clocotul furtunii, –