Daniel Vișan-Dimitriu - creaţii proprii

Azi, te invit prin amintiri s-asculți
un freamăt ce se-aude și acum
pe țărmul cu același vechi parfum:
al tău, al meu și-al pașilor desculți.

Se-aștern pe câmpul verii frânturi de curcubeie,
Înprospătând aroma secundelor din zori
Cu roșul unei clipe păstrată-ntr-o scânteie
Ce poartă-n nemurire doar una din culori.

Vâsleam pe un fluviu, prin mine, stingher,
Făcându-mi pe Styxul din gânduri cărare
Spre-un far de iluzii strivite de-un cer
Cuprins de o noapte ivită din mare.

Se-nvelește ceru-n mantie albastră
Fluturând pe-alocuri tril de ciocârlii
Înspre câmpul verde ca iubirea noastră
Gata să-nflorească-n fiecare zi.

Ne pier în ecouri de strigăte mute
Priviri ce luceau și sunt astăzi pierdute
În zori ce-au adus între noi întuneric
Și goluri în visul odată feeric.

Ți-am întins o mână,
Apoi pe-amândouă
Și-am cerut privirea-ți caldă să rămână,
Fără nori de gheață, fără stropi de rouă.

Priveam în întuneric și-i ascultam tăcerea
În care, printre note cu aripi de pustiu,
Se rătăcise una cu iz de cafeniu
Ca negurii tăcute să-i laude puterea.

Știam că florile de mai,
Când strălucesc în lumea lor,
Îți umplu sufletul de dor
Și cer iubirea să le-o dai,

Hai să lăsăm lumina să se-așeze
Pe umerii dorințelor tăcute,
Să le transforme-n alintări plăcute
Și-asalturi de iubire să cuteze.

A fost odată …Mai putea să fie
De n-ar fi apărut o gelozie
Și-un gând ascuns ori un secret, ceva
Ce te-a îndepărtat, iubita mea.