Daniel Vișan-Dimitriu - creaţii proprii

S-a îngrozit pădurea trezită-n dimineață
De albul ce-a-nvelit-o cu nedoritu-i voal,
Se zvârcolește râul sub platoșa de gheață,
Iar frigul este rege-n tabloul hibernal.

Am să vă spun povestea ce-am reușit s-ascult
Pe-un țărm atât de aspru și de bătut de vânt,
Încât din începutu-i, în tot acel tumult,
N-am înțeles nici timpul, nici locul pe Pământ.

Nu, n-am să plec. Cum aș putea pleca
Atunci când fiecare frunză-i gândul
În care mă alinți, iubita mea?

Un curier călare pe-un cal înaripat
Mi-a pus, în fața ușii, cu grijă, un colet
Și a plecat în clipa în care-am întrebat
De unde-i și cât costă. “Expeditor secret”.

De-ai fi o frunză printre alte mii,
Iar eu un sunet slab purtat de vânt,
Te-aș căuta, căci numai tu ai ști
Să simți ce sunt, să vezi în mine-un cânt.

Hoția privirii

Ce crezi tu, fătucă hoață de privire,
C-ai să să scapi cu una, două sau cu trei

Trecut-au pe-aici luptătorii
pe cai și strigând: “Alelei!”,
cu steagul simbol al terorii
și-n piepturi cu inimi de lei.

Aud chemarea zilei când noaptea mă-mpresoară
Și strigătul luminii în visurile ei,
Neliniști mă inundă în fiecare seară
Când cerul licărește-n alaiuri de scântei.

Căutam să-ți prind privirea într-o plasă de albastru,
Să-i simt zbaterea în brațe de alinturi ce scânteie
Într-o odă-a bucuriei ridicată dintr-un castru
Care,-n pieptul meu, pulsează pentru-o singură femeie.

E primăvară, iar, iubita mea,
Și ne-nălțăm, în dansurile noastre,
Spre infinitul dalelor de astre
Ce-așteaptă pașii noștri-a le călca.