Daniel Adam - creaţii proprii

Soare de vară,
împărtășesc căldura
Cu un prieten.

De când ai plecat
s-a așternut zăpadă
pe inima mea.

Cum să mai beau liniştit,
O cafea neagră cu lapte şi o buză de zahăr?
Părul tau, pielea ta lăptoasa, buzele tale dulci….
Si cum să mai aprind o tigară,

În toiul iernii,
înverzește grădina
sufletul tău pur.

Cănd m-am născut, mama m-a înfășat
Cu dragoste și m-a culcat în pat,
Eu, adomind, din plâns am încetat:
E cel mai bun prieten al meu pat!

Erau mereu nedezlipiți în lumea lor caldă,
Se impartaseau unul cu altul la masa iubirii
Și deschideau zilnic ferestre spre fericire.

Te mai iubesc?! Ce intrebare-i asta?
Vezi că se ard cartofii, stai să deschid fereastra
De ce-o deschid, păi, tu nu vezi că-i fum?
Ai pus destulă sare, deci, ce mai e acum?

Cărturarii și fariseii se scandalizau, zicând:
De ce ucenicii tăi nu postesc, învătătorule?
De ce mănânci cu vameșii și păcătoșii?
De ce faci ce nu se cade sâmbăta?

Ceartă-mă, Doamne, părinteşte
Și de greşesc, mă pedepseşte !
Ah, cât aş vrea
Să simt pe pielea mea

Te -nghit, Te beau şi Te fumez
Cu Tine zilnic, Doamne mă droghez
Nu mă mai satur cu fiinţa Ta
Aşa cum nu Te saturi de a mea!