Daniel Adam - creaţii proprii

Păstrez în memorie
clipa unui fluture care zboară
pe dunga parfumului de flori
și surâsul cerului la asfințit;

Când m-am poticnit de anii ce au urmat
Era cât pe ce sa îmbătrânesc
Și m- am speriat de moarte!
Mi-am julit tinerețea și luneca de pe mine

Mi-ai deschis ușa, Doamne, să pot intra la Tine
Să gust din pâinea vieții, să sorb din vinul care
Te picură în suflet și-mi stinge setea toată.
Cum rătăcit sunt, Doamne, Te rog să vii la mine

Sunt trist acum, când văd cum dimineața
Născută din privire, e sedusă
De-al florilor parfum și se răsfață,
Cînd de lumina soarelui e dusă,

Uitarea omoară tristețile,
Amintirea naște zâmbete;
Între uitări și amintiri
Timpul își duce existența.

Mă gândesc uneori, cum
ne arătăm lui Dumnezeu, când
ne rugăm dimineața și seara
cu părul răvășit, cu ochii umflați

Trupul meu creștea ușor-ușor, mult deasupra firului ierbii, florilor și gâzelor mărunte,
se înălța ca un templu spre cer, înăuntrul căruia sufletul meu se simțea ca un idol
și îmi doream cu toată ardoarea adolescenței să fiu aclamat, admirat, adulat și mai ales
iubit de fata aceea cu ochi de topaz, cu zâmbetul blând și mai larg ca orizontul,

Trebuie să știi și tu odată, cum e
Să fii în trend ca toată lumea bună
Și să locuiești deja în Paradis
Home- Garden Residence

Viața, ca și verbul, are circumstanțe
de loc, de timp, de mod, de scop,
comparative, concesive, consecutive,
instrumentale, condiționale, opoziționale,

Ca - n orice zi de mare sărbătoare
Mama noastră ne gătește sarmale,
Tata vrea să cionim câte-o cană cu vin,
Dar eu il rog să mai aștepte puțin