Poezii despre Credinţă:

Un înger ce de sus veni
La toată lumea el rosti
Că Hristos a Înviat
Şi pace lumii El a dat!

Cu cat se strang a timpului perdele,
Se-apropie plecarea ta-ntre stele;
Nu-i de mirare ca inselatorul
Vrea sa-ti ucida in fasa viitorul.

Nu ma mai tem de marea dezintegrare
A elementelor stelare
Din madulare;
Nu noaptea cu-a ei coroana

Pastorule de miei!Arunca-ma in lapte
Sa sorb lumina dulcei Tale soapte!
Statornica cetate!
Da-mi loc de-adapostire

Il vad pe bietul Caron plangand
Ca a secat Styxul si vasleste pe pamant,
Ca Hades a fost decapitat
De Mielul cel crucificat.

Am venit sa te iau
In patria poemelor nescrise,
Cantate
La harpele stelare

Din mai multe vieţi adunate lăuntric scade un potenţial de a fi sus
Cu suflet de imagine oarbă visează în continuare celebrând existenţa
Atunci absolvindu-şi visele cade inmărmurită de luceferi de jar stins
Şi adâncind neplăcerea lasă sărutul vieţii răpus în colivie de timp mort.

Sa fiu asemeni tie,vrei:
Un scrib incorsetat in forme,
Cu ganduri sterpe si diforme
Culcate adesea in flori de tei?

Cel mai bogat e cel sarac
Si cel mai slab e cel mai tare;
E bucurie-n intristare.
Sunt mai iubiti cei ce nu plac.

Copil in slujba nemuririi
Ales am fost,cand nu eram;
Azi ,smuls din stramta cusca a firii,
Port chipul noului Adam.