Poezii despre Credinţă:

Azi nu mai vezi o șezătoare
Când doar istorii de succese
Oamenii spun pe înserare
Tot calculându-și interese.

Cand am pe Domnul calauza,
Cum credeti voi ca -m sa ma tem
De rautatea ce m-acuza
Si-arunca asupra mea blestem?

Iar în calea mea de noapte
Îmi aduce-n șagă vântul
Adieri de mere coapte
Rupând apelor argintul.

Focul sacru ce ma tine
Cu puterea lui in brate
A prins a iesi din mine,
Ca de ceruri sa se-agate

Cer sa-ti fiu ambasador
In aceasta lume,
Sa spun tare tuturor
Despre sfantu-Ti nume.

Ceasul meu nu mai măsoară timpul.
Zilele mele se trăiesc în ani-lumină până la îngerii Domnului,
Iar nopţile în doruri către zile.
Inima începe să-mi bată credinţă, nu sânge gol.

Iisuse Doamne,sens al vietii mele,
Stapan divin in cerul plin de stele,
Unde sa merg cand e atat de bine
Sa stau ,Mantuitorul meu,in Tine?

Mai vino Doamne pe Tabor,
Mai leagă rănile ce dor,
Căci inimile noastre-acum
Tânjesc de dor!

M-ai găsit în praful lumii
Stăteam jos, nemângâiat
Mă uitam pierdut la pumnii
Goi, ce viaţa mi i-a dat,

-"Ce faci tu aici, Ilie?" întreabă Cuvântul Sfânt.
-"Doamne, am fost plin de râvnă, plin de dragoste şi-avânt
Pentru Tine, Domn al Slavei! Şi acum copiii Tăi,
Au părăsit legământul, altarele-au sfărâmat,