Adina Speranta - poeziile altor autori

Cântai un cântec straniu din țările de Nord,
O melodie blândă și limpede ca gheața;
Și eu visam pe gânduri ce dulce-ar fi fost viața
Să am cu tine-o casă pe-o margine de fiord.

În pragul scărilor rămas-am si nu-mi mai recunosc grădina.
E noapte, -o noapte viorie, de parc-ar fi trecut lumina
Prin ochii cei mai duși de visuri, prin inima cea mai blajină,
E-o dulce noapte alungată dintr-un serai, de vreo cadână.

Ce stranii lucruri dorm în suflet şi cum nu uită el nimică
Din câte le închizi într-insul ca într-o urnă funerară;
E iarnă azi şi, fără voie, eu văd o zi de primăvară;
Şi mă simt iarăşi lângă tine, pierduta, dulcea mea amică…

Pe când abia se vede a soarelui lumină
În vârful unui munte, pe fruntea unui nor,
Şi zefirul mai rece începe de suspină
Prin frunze, pe câmpie cevaşi mai tărişor ;

Flori de-o zi, de-o clipă
Mi le-adun acuma,
Să le culc cenuşa înfrăţită-n huma
Unei mice şi albe şi tăcute gropi.

Mii şi mii de valuri vin din larg mereu
Pân-ajunge marea de adapă malul; -

Nu-ntreba nisipul cine poartă valul

Şi tot aşa pe înserate cum e acum – ţi-aduci aminte?
Stam amândoi, acum e anul... noi amândoi! ce dulce-mi sună
În gând când le aud... ce dragă îmbrăţişare de cuvinte!
E-atâta cântec într-o vorbă când ştie gândul să şi-o spună...

Nu-i dor și nici durere în tihna ce te doare,
Ci-n ceasul ăsta parcă tot gândul ți se pare
Că se topește-n greul unei adânci tăceri,
De n-ai mai ști de vieții mai ai ceva să-i ceri...

În serile de toamnă,
Când îngerii întind
Pe-nchişii ochi ai zilei bolnave
Vălul serii,

Când trec umbrele-nserării,
Pânze de-argintat fuior,
N-auzi spasmurile mării
Cum ne strigă-n hora lor?