Adina Speranta - poeziile altor autori

Dă-n sânge lăurusca pală și cârtița-și face mormântul,
S-adoarmă, cu venirea iernii, sub țărâna din moșunoaie,
O floarea-soarelui uitată se scutură și își despoaie
Podoaba razelor apuse, încetinel, când bate vântul.

S-a dus furtuna-n zări ș-acuma se-ntrec miresmele-n putere:
Se-ntrec care de care parcă, stăpînă să rămîie-anume
Peste-ntunericul acestei nopți dulci și pline de mistere ;
Se bat și florile — se vede că nimeni n-are tihnă-n lume.

Cum te-așteptam odată Duminică Prea-Sfîntă
Și cît îmi pari acuma de tristă și pustie…
Salonu-i gol, și-n umbră doar samovarul cîntă
Asemeni unui popă ce-ngîn-o leturghie.

Se trec și florile de toamnă, cele din urmă flori, și-n casă
Lângă oglinzile-obosite, o fată șubredă și pală
Preschimbă florile în vase, evlavios ca o vestală.
- Mor florile mâhnite, toamna, în casa cui n-a fost mireasă ...

Tăcere-i și mergem cu fața spre lună…
S-aud zurgălăii în noapte cum sună,
Merg spornic rotașii și-o clipă mă sperii,
Văzînd pe de lături cum fug prăștierii

Cu legănări abia simțite și ritmice, încet-încet,
Pe pajiștea din fața casei, caișii, zarzării și prunii,
Înveșmîntați în haine albe se clatină în fața lunii,
Stînd gata parcă să înceapă un pas ușor de menuet.

Nu cu de-a sila şi nu de boală,
Vino, străino, la mine-n poală,
Ca să-ţi priască, măcar o noapte,
Lascivitatea coapselor coapte,

E prea bătrână biata mea făptură,
Cu palmele nevolnice şi reci,
Ca un ciulin strivit sub arătură,
Dar, rogu-te, iubito, să nu pleci…

Câte concesii, câte demersuri,
Pentru o tristă viaţă în versuri!
Câte refuzuri, câte şicane,
Pentru poemul plin de capcane,

Pune-mi iubito, carnea pe jar,
Sufletu-n lanţuri, umbra sub talpă
Şi fă ce-ţi place cu viaţa-mi, dar
Nu strânge-n braţe iubire calpă!