Adina Speranta - poeziile altor autori

Venea-nflorit de alge, de foi și scoici barbare,
Vuind urca pe dune enormul ocean;
Venea ca un logodnic zvârlind mărgăritare
Și ramuri rupte-n treacăt din codrii de mărgean.

I

Trăiește încă floarea frumoasă de ieri sară,
Surâde lângă mine, pe-o margine de cupă;

Vroind să uit, pe-o seară dulce lăsasem să m-adoarmă crinii…
Și se făcea că fără voie trăiam acum o viață nouă:
Eram și eu un crin ca dînșii, și-n dezmierdările luminii
Îmi întindeam voios potirul să prind o lacrimă de rouă.

O, mare iubită ! Ce bună amică ești tu cu poeții!
Pornește vaporul, și iată-mă singur din nou lângă pupă.
Viu aeru-mi umflă plămânii de parc-aș sorbi dintr-o cupă
Demonică, filtru-ncărcat de toate puterile vieții !

Au înflorit iar măgheranii și n-a prins nimene de veste
Și-acum se trec, cum trec pe lume atâtea vieți ce pân’ la moarte
S-ascund în numărul mulțimei și umilite stau deoparte,
Cum sta între surori sfioasa cenușăreasă din poveste.

E cald, și vântul bate acuma de la sud,
De pretutindeni glasuri grăbite se aud,
Cum urcă și se cheamă, pe cheiul alb de soare,
În scăpărări de geamuri și-alămuri lucitoare,

Miresme dulci de flori mă-mbată și mă alintă gînduri blînde...
Ce iertător și bun ți-e gîndul, în preajma florilor plămînde !
Rîd în grămadă ; flori de nalbă și albe flori de mărgărint,
De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint.

Împărecheri ciudate de slove...o, cuvinte!
Ce farmec se deșteaptă cînd vă rostește gura...
De n-ați fi fost voi oare, atunci cu ce veșminte
S-ar fi-mbrăcat pe lume și dragostea și ura?

Pe cerul alb se face-o pată,
Apare și dispare iar,
Și pata asta-ndoliată
E-o siluetă de hornar ...

Plin de dezgust pentru lumea aceasta banală și tristă,
Tainic Himerii i-am spus: – „Du-mă pe celalt țărm!

Du-mă-într-o lume mai bună în care să nu fie oameni,