Adina Speranta - poeziile altor autori

Împovărează-mi viaţa cu zăpezi,
Dacă aceasta vrei şi-aceasta crezi
Că-i face vieţii tale mai uşor
Trecutul vinovat de viitor…

Ce poate face dragostea din om!
Îl ia-n tărbacă, îl cocoaţă-n pom,
Îl pune s-o ia razna pe câmpii,
Îl ţine cu minciuni, ca pe copii,

Minciuna e un fel de piază rea –
Şi altora le-am scris, cu viaţa mea,
Poeme delirante…câte vrei!
N-am prea făcut eu nazuri la femei,

De bătrâneţe mor, din când în când,
Şi îngerii cu nemurirea-n gând…
Se fac urâţi, şi trişti, şi gârboviţi,
Sunt orbi, sunt muţi, şi, din senin, loviţi

Fără să ştii cu câte ţi-am greşit,
Învăţ să mor, iubito, în sfârşit…
Învăţ să mor, iubindu-te mai viu
Decât vreodată am crezut că ştiu,

Aproape nu e clipă să nu fiu
Furat de gânduri şi-aruncat de viu
În lava cărnii tale îngereşti.
Ce blândă eşti şi ce nebună eşti,

Când sunt bolnav de tine şi iau foc,
De s-ar opri secundele în loc
Nici veşnicia nu mi-ar fi de-ajuns
Ca să-ţi pătrund misterul nepătruns,

Într-un desfrâu fierbinte şi total,
Parfum suav, de sânge vegetal,
Ţi se prelinge dinspre zare-n trup
Şi, parcă-mi vine mari bucăţi să rup

În miezul verii – crâncen de lichid –
Când braţele a pofă se deschid
Şi fetele se vântură prin târg
Cu sâni pietroşi, ca piersicile-n pârg,

Aruncă marea de la sânul ei,
Pe ţărmul sterp, clepsidrele-femei,
Atât de grele şi atât de vechi,
Încât le curge vremea din urechi,